ȘEDINȚA FOTO PROFESIONISTĂ

ȘEDINȚA FOTO PROFESIONISTĂ

– reportajul –

 

Orele petrecute împreună de către un fotograf și clienții săi alcătuiesc o ședință foto sau un reportaj.

Reușita unei ședințe foto este strâns legată de comunicarea dintre fotograf și protagoniștii reportajului.

 

De câte feluri pot fi ședințele foto?

 

Majoritatea știm de ședințele foto de familie, de copii și de nuntă. Însă există o mare libertate de alegere a unui moment potrivit pentru fotografii:

 

1) ȘEDINȚE FOTO INDIVIDUALE – pentru portofoliu, pentru realizarea unor fotografii profesioniste pentru CV, pentru diverse joburi sau just for fun!

 

Acest tip de reportaj utilizează mai ales fotografia de portret, și se poate desfășura în orice cadru, stabilit în prealabil de ambele părți. În rest, ședința ar trebui să se desfășoare cursiv, fără multe abateri de la planul stabilit înainte.

 

2) ȘEDINȚE FOTO DE CUPLU – indiferent dacă sunt sau nu căsătorite, multe cupluri doresc deseori ședințe foto împreună. Acestea se desfășoară și sunt solicitate mai ales la celebrarea unei perioade petrecute împreună (ședința foto poate fi oferită cadou de către unul dintre parteneri), în perioada maternității și oricând considerați că este potrivit.

 

3) ȘEDINȚE FOTO DE FAMILIE – acestea încep încă de la botezul noului membru apărut în familie, după care părinții doresc să realizeze ședințe foto periodic pentru acapta perioadele diverse din viața copilului/copiilor.

De remarcat faptul că sunt recomandate ședințele foto periodice pentru copii, pentru a nu omite niciun moment cheie din viața acestuia: aniversări, ședințe foto școlare, ședințe foto care reliefează legătura cu părinții/frații/bunicii sau alte rude.

 

 

4) ȘEDINȚE FOTO DE NUNTĂ – exceptând fotografiile din cadrul evenimentelor precum nunta, dar și botezul sau ale evenimente similare, pentru tinerii căsătoriți sunt recomandate și ședințele posterioare nunții, așa numitele ședințe foto Trash the Dress. În cadrul acestor ședințe, mirii vor fi unicii protagoniști, vor fi alese mai mult locații, se vor pune în aplicare toate ideile și sugestiile din partea ambelor părți: fotograf și miri; sentimentul de intimitate este mai puternic, iar fotografului îi este mai ușor să comunice cu cei doi.

 

5) ȘEDINȚELE FOTO CORPORATE – fie că este vorba de ședință foto de portret pentru angajații unei companii, fie că este vorba de o ședință foto care vizează ambientul unei clădiri, ședințele foto corporate se diferențiază de celelalte prin prisma faptului că sunt într-o oarecare măsură informale și necesită o altă prezență și ținută a fotografului, precum și a protagoniștilor săi.

 

Ședințele foto sunt un subiect larg de discuție și orice solicitare ar avea un anumit client, un fotograf profesionist va reuși întotdeauna să schițeze coordonatele unei eventuale ședințe.

Leave a reply